"drama" lu' Cocoana vs. drama contemporanilor

Citeam in presa opinii, pro si contra, despre teribilul accident a carui victima a fost colegul meu Lucian Reja.Bineinteles marea majoritate condamna atitudinea mediatizatului Cocoana si felul in care s-a petrecut accidentul, cat si reactia de dupa a acestuia.La fel faceam si eu, pe un ton destul de agresiv si cred ca aveam cu toti dreptul sa fim indignati si suparati.Au trecut vreo doua luni de la accident si de cand Luci a devenit pentru familie, prieteni si colegi doar o amintire.Insa cu totii asteptam un verdict corect al justitiei romane, verdict despre care foarte multi cred ca va fi in avantajul lui Cocoana.Si au toate motivele sa creada ca in Romania anului 2008, justitia e facuta de cei “puternici” pentru cei “puternici “.Legea ajuta, e interpretabila, banu’ isi are rolul lui, relatiile, pilele si cunostintele, la fel.

Insa noi mergem mai departe si Cocoana isi primeste pedeapsa pe care o “poate duce”.Dar drama vietii lui nu se termina aici, cum de altfel nici nu a inceput odata cu accidentul a carui final a curmat viata unui tanar nevinovat.Drama vietii lui incepe de la cei “7 ani de acasa”, de la educatia primita de la parinti, de la felul in care constientizeaza, sau nu, ca pe langa el, mai traiesc si altii care au aceleasi drepturi ca si el.Nu cunsoc familia din care provine si nici nu cred ca o sa vreau sa ii cunosc vreodata.Din cele relatate de presa, de cunoscuti de-ai lui, nu am auzit nici macar un lucru pozitiv despre el, lucrurile negative fiind cele care au “impresionat”.Poate in cercul lui de prieteni e vazut altfel si sunt sigur de asta.Problema e ca am dubii si vis-à-vis de mediul in care isi duce existenta!Sunt convins ca prietenii lui vor spune numai lucruri bune despre el, dar pentru mine ramane cel care mi-a omorat un coleg, nevinovat, pe trotuar, conducand o masina pe care nu stia sa o stapaneasca, si care a devenit o arma mortala in momentul in care la volan se afla el.

Pe langa el si cei de teapa lui, contemporani de-ai lor, suntem si noi, ceilalti, cu mai putini bani, cu mai putina influenta sau aproape deloc, cu bun simt, cu respect pentru cei din jur, cu responsabilitate vis-à-vis de tot ce facem si care suntem tratati, de cei de “tipu lui Cocoana”, ca fiind ceva inferior, ce nu merita respect, nu avem drepturi ca si ei, suntem doar o piedica in calea afirmarii lor de orice tip ar fi ea: econmica, politica, social-culturala si s.a.m.d.Desi suntem mai multi, nu avem parghiile necesare si suntem si dezbinati, tinem capul jos, nu ridicam vocea.Oare de ce ?Cred ca de frica, sa nu deranjam sau sa nu avem probleme, stiindu-se notorietatea si “forta” celuilalt!Suntem pasivi, daca nu ne implica direct pe noi, suntem spectatori la dramele altora, fara a lua atitudine, simtul civic e ingropat adanc in noi si vom fi liberi doar atunci cand il vom dezgropa!Dar oare cat timp va trece pana atunci, inca vreo 50 de ani!?Oare in ce stadiu vom fi dupa atata timp?Ce forma va avea atunci coloana noastra vertebrala, care deja e indoita la unghi de zeci de grade?!Intre timp, atat noi cat si ei traim cate o drama, din unghiuri diferite si implicatii total opuse!

Apa pentru ei are alta ...valoare!?

Afara ploua torential intr-o zi de la mijlocul lui octombrie.

Eu, in misiune de lucru.Locatie: Guinea Ecuatorila, mai exact orasul Bata.Si mai exact: hotel Gabriel, locul de cazare.Colegul nigerian, Willy, era in camera lui, cred ca dormea. Avusese o noapte cam agitata, ajunsese in camera in jurul orei 5 dimineata.Ma trezise cu zgomotul cheii din broasca, dar am apucat sa ma uit la ceasul telefonului mobil si am adormit la loc, aprope instantaneu si nu m-am trezit decat pe la "doispe" cand deja incepuse sa ploua.Nu mai vazusem asa o ploaie de mult timp, iar aici pare a fi ceva obisnuit, fiind la Ecuator si in sezon ploios.

Si admirand eu ploaia, care era tot mai apriga si parca vroia sa distruga acoperisurile de tabla, ale caselor din jur, vad la un moment dat ca lumea iese din casele de vis-à-vis de hotel si incep sa aseze, in dreptul streasinii de scurgere de pe acoperis, vase de plastic si galeti pentru a se umple cu apa de la ploaia scursa de pe acoperis.M-am intreabat ce fac cu ea, apoi am vazut o femeie venind cu pet-uri goale si incepind sa toarne apa din galeata in toate pet-urile pana a umplut vreo 10, de 2 litri fiecare, daca nu ma inseala vederea! Un barbat ducea galetile, care se umpleau, in casa, unde cred ca era un alt recipient mai mare, pentru ca revenea cu ele goale si iar le umplea.Dupa ce au umplu tot ce au avut, au aparut copiii, care se bucurau de ploaie cum ma bucuram eu cand primeam dulciuri, copil fiind.Radeau intr-una si sareau prin ploaie, in pielea goala (eu nu eram in pielea goala cand primeam dulciuri, am uitat sa precizez, cel putin asa imi aduc aminte!), si chiar pareau ca se simt excelent!La un moment dat s-au pus pe rand sub streasina si au inceput sa spele pe cap si pe corp( erau patru copii cu varste intre 3 si 6 ani), cu apa ce se scurge de pe acopris.In strada copii de vreo 10,12 ani stateau intinsi pe jos in mijlocul strazii, care era intr-o panta, si asteptau sa se scurga apa peste ei, intorcandu-se cand pe burta cand pe spate, razand intruna si tipand de parca ar fi fost prima data cand vad apa!

Era o imagine fantastica, nu mai vazusem asa ceva, nu credeam ca poate exista asa ceva in anul 2008 pe acest glob!Am ramas perplex, lipit de geamul de la camera si urmarindu-i cum se spala unul pe altul, am stat asa, cred ca, vreo jumatate de ora, eram un pic socat…

Ploaia s-a oprit, am coborat la receptie si m-am intalnit cu Christie, administratoarea hotelului, si am intrebat-o de ce acesti oameni colecteaza apa de ploaie in casa, ce fac cu ea si de ce copii sunt atat de entuziasmati cand ploua?
Raspunsul a fost dezarmant si fara drept de replica citez: "apa e la fel de importanta ca petrolul aici, cea din subsol nu e buna nici sa te speli pe dinti cu ea, toti colecteaza apa pentru a o bea (cei care sunt foarte saraci, adica marea majoritate) sau o folosec la mancare si ca apa menajera"!

De-a dreptul socant!

Incepand de atunci de cate ori beau apa sau ma spal, o beau altfel si ma spal altfel, o vad altfel, o pretuiesc altfel…si ma intreb, petrolul e cotat la burse, pretul creste mai tot timpul, cei care au petrol sunt multimilionari, dar oare care e valorea corecta a apei si oare nu ar trebui pretuita mai mult de noi cei carora ni se pare normal sa ai apa la discretie???

pentru Luci si pentru Mara...

De ce Luci si de ce Mara?

Pentru ca Luci mi-a fost coleg, si din pacate nu mai este printre noi, iar Mara e fetita nascuta ieri de Anca, o prietena si colega de servici totodata.Si ce legatura exista intre ei?Aparent nici una, as zice, si as incerca sa dezvolt un pic...
Lucian Reja e fostul meu coleg, omorat intr-un tragic accident de circulatie, in urma cu aproximativ 2 luni, de mult mediatizatul "Cocoana" si al lui Ferrari si a carui cursa inconstienta a pus capat vietii acestui tanar de 28 de ani care se plimba pe... trotuar!
Ieri, in jurul pranzului, in timp ce eram la lucru, mi-am verificat e-mailul si am vazut un mesaj,primit de la sora mea, in care ma atentiona sa intru pe un website cu stiri locale din Timisoara pentru a citi ultimele noutati in "cazul" Luci Reja, "erou fara voie" cum imi place sa il numesc eu ( a salvat fata cu care se plimba impingand-o din calea masinii), nu cazul "Cocoana" cum l-a denumit mass-media.Si citeam trist stirea in care se anunta ca s-a platit o cautiune de 5000 lei si apararea cerea judecarea acuzatului in libertate, ca vine ziua de nastere a omului si trebuie sa isi sarbatoreasca "domnia sa" in libertate, moment in care pe messenger sunt anuntat ca Anca, a nascut o fetita, prin cezariana, si ca sunt sanatoase amandoua!Am avut o trecere brusca de la tristetea aminitirii accidentului si cazul "erou fara voie" la bucuria ca Anca a nascut si e ok, si ea si fetita.
Pe moment am si uitat de Luci si intrebam detalii despre Anca si fetita ei Mara...si mi-am dat seama pentru a nu stiu cata oara ...ca unii vin si alti pleaca, si viata e ca o gara sau ca un aeroport, unde unii urca si alti coboara si toti suntem trecatori.Singurele necunoscute, pentru noi, raman : cand venim si cand plecam pentru ca ceea ce facem intre aceste doua momente depinde atat de noi cat si de cei din jurul nostru...
Pe Luci nu o sa il uite familia, prietenii si colegii, pe Cocoana o sa il ajute justitia a carei balanta, in Romania, inclina catre cei "care au cu ce...", pe Anca o sa am placerea sa o revad cand ma intorc din misiune si sunt convins ca va da tot ce e mai bun pentru ca fetita ei sa creasca intr-o lume mai buna decat cea din care Lucian a trebuit sa plece prea devreme.
Mara, cea mai noua membra a "garii” sau a “aeroportului" in care traim, sper sa fie sanatoasa si sper ca viata sa ii ofere tot ce e mai bun, atat ei cat si familiei sale.La multi ani MARA!!!

de ce ...blog?

Oare de ce si la ce imi foloseste ...un blog?... ma intrebam acum cateva luni si poate ca raspunsul am sa il aflu mai tarziu, si oricum scopul pe care il vad acum ar fi ca pot sa scriu despre ce simt si despre ce se intampla in jurul meu , subiectiv sau obiectiv, nu cred ca voi afla niciodata, nici eu nici altcineva!
Putem sa ne facem o imagine, sa emitem o parere, sa spunem ce simtim si ce gandim, sa explicam de ce reactionam intr-un anumit fel, la un anumit moment sau luam anumite decizii, putem sa ne confruntam si sa dezbatem o tema, un subiect, o situatie, sa tragem un semnal de alarma, eventual chiar sa si gasim o solutie, si o putem face in scris si chiar si pe un ...blog.Sper sa pot descoperi la ce mi-a folosit sa am un... blog. Momentan as putea spune ca e la moda, ceea ce inseamna ca sunt in pas cu moda sau doar ca am gasit o metoda de a scrie pentru mine, in primul rand, pentru a nu uita ceva ce m-a impresionat, m-a deranjat, m-a intrigat sau pur si simplu "sa dau si eu cu parerea" ca mai toata lumea, de altfel, in zilele noastre.
Poate am fost spectator la un anumit moment important, mai putin pentru mine, si mai mult pentru cei din jurul meu, dar despre care am simtit nevioa sa scriu ...si am ales un blog.
In final cred ca am ales acest blog pentru a putea scrie despre ...multe!